Protecția naturii se bucură de o legislație bună (dar perfectibilă) în România.
Pentru ca legea să producă efecte în situații concrete prin intervenția autorităților competente, este necesar ca aceste autorități, în funcție de competența conferită de lege – Garda de Mediu, Garda Forestieră, primăriile, consiliile județene, prefecturile, Poliția, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură ș.a. – să fie sesizate.
Plângerile pe rețelele sociale nu au niciun efect. Îndreptarea unei probleme de mediu se poate face după o sesizare scrisă, motivată și semnată. Dacă la sesizare sunt atașate dovezi foto și/sau video, cu atât mai bine. În general, autoritățile de mediu ori autoritățile locale, o spunem din experiență proprie, sunt reactive și își fac treaba, dacă sunt sesizate cum trebuie.
Temeiul de drept general aplicabil în asemenea situații este OG nr. 27 / 2002 privind regimul juridic al petițiilor. Acest temei juridic trebuie invocat în orice cerere adresată unei autorități căreia îi solicitați găsirea unei soluții la o problemă, de mediu sau de altă natură.